Copiii şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 9 şi 16 ani s-au înscris în cadrul competiţiei FIRST LEGO League, competiţie, care se desfăşoară în 80 de ţări. În sezonul curent, participanţii au răspuns provocării de a găsi soluţii inovatoare pentru îmbunătăţirea relaţiei dintre om şi animal.
Competiţia îşi doreşte să sporească interesul tinerilor pentru ştiinţă – tehnologie, inginerie şi matematică (STEM) şi să-i motiveze să urmeze o carieră în aceste domenii.
În cadrul competiţiei, participanţii proiectează, construiesc, programează şi testează un robot autonom şi elaborează soluţii pentru rezolvarea unor probleme reale.
Competiţia este alcătuită din trei segmente: proiectul de cercetare, proba de robotică şi valorile fundamentale. Rezultate muncii de cercetare vor fi prezentate în cadrul concursului în faţa juriului.
În România, 23 de echipe din 9 oraşe au răspuns provocării Animal Allies. Concursul va avea loc în Bucureşti, în cadrul rectoratului UPB, pe data de 12 martie 2017, între orele 10:00 şi 16:30. Cele mai bune echipe vor fi invitate să participe la evenimente internaţionale din Statele Unite ale Americii, Danemarca şi Marea Britanie.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: